Prima lege universala este…

”Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”
Când Henry Beecher era elev, profesoara l-a pus să prezinte lecția în fața clasei. Nici nu a început bine, că profesoara l-a întrerupt spunânâd: ”Nu!”. S-a oprit puțin, mirat de reacția profesoarei, și apoi a început din nou să vorbească. Dar iarăși profesoara a spus: ”Nu!”. umilit Henry s-a dus la locul lui.
Următorul elev care s-a ridicat să prezinte lecția a fost oprit de același strigăt al profesoarei:”Nu!”; doar că acest elev a continuat să vorbească in ciuda întreruperilor profesoarei, până a prezentat întreaga lecție. La sfârșit, profesoara l-a felicitat pe acest elev.
Henry era supărat așa că s-a dus să se plângă profesoarei:
-Dar și eu am spus la fel ca el!
Profesoara i-a răspuns blând:
– Nu este suficient să știi bine lecția, trebuie să fii sigur. Atunci când mi-ai dat voie să te opresc, a însemnat că nu ești sigur de ceea ce spui. Lumea poate sa-ți spună ”NU!” în multe feluri: Nu! Nu poți face asta; Nu! Greșesti!; Nu! Ești prea bătrân sau prea tânăr!; Nu! Ești prea slab etc…
Fiecare ”Nu!” pe care îl auzi, poate să diminueze încrederea pe care o ai in tine, încetul cu începtul, până când renunți să mai crezi. Dacă lumea iți spune astăzi ”Nu!” este datoria ta sa spui ”Da!” și să o dovedești.
Mai tarziu Henry Ward Beecher a devenit cleric american congregaționist, reformator social si vorbitor in public, cunoscut pentru sprijinul său în abolirea sclaviei și accentul pus de el pe dragostea lui Dumnezeu.
De fiecare dată când spui ca ești fericit, trist sau că știi ceva, poți fi sigur că DE FIECARE DATĂ vei experimenta ceva ce iți va testa credința despre ceea ce crezi tu că știi despre tine, despre altul sau despre o anume situație.
