Povestea prieteniei adevărate!
Micuțul Leo, șchiop de un picior , și Toma au ajuns la Institutul pentru copii abandonați în aceeași zi, la câteva luni de la naștere. Îngrijitoarele se purtau frumos cu ei. De multe ori ceilalți copii erau răi cu micuțul Leo , dar Toma știa să-I pună la punct, căci era un băiat robust și inteligent: cel mai bun la învățătură și cel mai sprinten din curte.
Toma îl ajuta pe Leo. Îi era mereu alături. Îl mângâia cand Îi era frică, îl aștepta în timpul plimbărilor, se juca cu el, pentru a nu fi trist pentru handicapul lui, îl făcea să râdă, spunându-i povești hazlii.
La institut veneau adesea familii care făceau cunoștiință cu copiii, îi scotea la masa în oraș, în vederea unei posibile adopții. Nimeni însă nu se interesa de Leo iar Toma găsea mereu o scuza sau încerca să facă mutre pentru a nu ieși.
Într-o duminică însă, doctorul Tănăsescu îl cheamă pe Toma și îl privi în ochi: ,, Ești un copil foarte de treabă! Ți-ar plăcea să vii să locuiești cu noi? Vei fi în plasament pentru o vreme, dar noi am vrea să te adoptăm, să fii copilul nostru. Ce zici?“
Toma rămase făra cuvinte. Să aibă o mamă și un tată ca toți copiii. ,,Oh daaa, domnule!`` șopti el. Deodată însă, bucuria din ochi i se stinse. Dacă pleacă el, cine mai avea grijă de micuțul și șchiopul Leo?
,, Vă…. mulțumesc mult domnule“ spuse el ,, dar nu pot veni!`` Și înainte ca doctorul să-i vadă lacrimile, o luă la fugă. La puțina vreme după aceea, doctorul veni să-l vadă împreună cu una dintre îngrijitoare. Îl găsi pe Toma ajutându-l pe Leo să-și pună gheata specială. Doctorul îl privi pătrunzător: ,, Pentru el nu ai vrut să vii să locuiești cu noi?“
,, Știți, eu…eu sunt tot ce are pe lume“ răspunse Toma zâmbind.
Fiecare dintre noi a renunțat la ceva pentru a câștiga altceva, nu judecați povestea nimănui!