Morala mânzului nemulțumit

Un cal trăia cu mânzul său într-o vale cu pășuni verzi, râuri limpezi și umbra răcoroasa a multor copaci. Dar mânzului îi mergea ca și oamenilor care au de toate: era nemulțumit. Nu făcea decât ceea ce-i aducea plăcere: dormea, deși nu era obosit; era comod și sătul și în cele din urmă disprețuia valea.
“ Tată, dacă trebuie să mai trăiesc aici, sigur mă voi îmbolnăvi. Iarba nu-mi mai place, aerul este așa de sufocant, râul este murdar. Trebuie să plecăm de aici!“. Așa că au plecat. Au urcat pe cărări abrupte spre coama muntelui. Vântul rece bătea tare și aproape că nu mai găseai petic de iarba. A doua zi, mânzul părea epuizat și fără vlagă din cauza foamei. A treia zi, nu-și mai putea mișca picioarele. “Este timpul să ne întoarcem’’, spuse tatăl și-l conduse pe fiul său în vale pe un alt drum.
Sosiră acolo abia noaptea. Abia simți sub picioarele sale iarba fragedă și proaspătă și mânzul necheza cu bucurie: ‘’Tată, rămânem aici. Niciodată nu am mâncat o iarba așa de frumos mirositoare și așa de gustoasă!“ În acel moment se înălțau zorii dimineții. Și mânzul observa că tocmai în această vale au trăit și mai înainte. De rușine, nu mai îndrăznea să privească la tatăl său.
P.S. Ce iți place la 20 de ani poți fii sigur ca nu iți va mai plăcea la 30 dacă nu știi să te reinventezi. Iar singurul moment în care apreciezi ce ai sau ce ai avut este momentul când pierzi acel lucru sau și mai rău….când iți este luat. Despărțirea nu este o soluție, experiențele se vor repeta necontenit sub un alt nume și formă.
P.P. S. Înțeleptul Nagarjuna zicea :„Morala însemnă să faci bine celorlați”.
Dar tu cu tine ești moral?….Da. da știi exact de ce ai primit acest mesaj astăzi 🙂
